Misiunea Asociației Salvamont Bălan este de a asigura un cadru optim, atât din punct de vedere organizatoric, cât și financiar, pentru desfășurarea activităților de salvare montană, precum și pentru desfășurarea de activități sportive, turistice, ecologice și de agrement, cu un accent deosebit pe mediul montan, contribuind astfel la siguranța și bunăstarea celor care frecventează zonele montane.
În realizarea acestei misiune, Asociația urmărește următoarele obiective:
Organizarea și realizarea operațiunilor de salvare a persoanelor aflate în situații de urgență sau în caz de forță majoră, prin acțiuni de căutare a celor rătăciți cu ajutorul echipamentelor speciale: drone, câini, bărci cu sau fără motor, avion, elicopter, parapantă, deltaplan, echipamente de scufundare etc.; acordarea primului ajutor celor răniți în zonele de munte sau greu accesibile (peșteri, canioane, ape, stânci, păduri, pârtii de schi, etc.); și transportarea accidentatului sau a bolnavului la prima unitate sanitară;
Desfășurarea activităților de prevenire a accidentelor montane;
Organizarea de cursuri de prim ajutor;
Promovarea activităților montane în toate variantele sale: sportive, turistice și ecologice, atât pe plan național, cât și internațional;
Organizarea și/sau participarea la drumeții, expediții, concursuri, tabere și excursii în țară și/sau străinătate; ture pe via ferrata, ture cu tiroliana, escaladă, canyoning, rafting pentru adulți și/sau copii;
Organizarea de competiții de turism și alpinism sportiv, ciclism, schi, schi de tură, speologie, alergare montană, sporturi acvatice, sporturi aero, cățărare pe gheață, escaladă, bouldering etc., și acordarea de premii;
Pregătirea sportivilor și sprijinirea deplasărilor sportivilor individuali la concursuri și expediții de profil din țară și din străinătate;
Organizarea de cursuri și evenimente de zbor cu deltaplan, parapantă sau balon;
Pregătirea și formarea unor salvatori montani, specialiști în domeniul acordării primului ajutor, ghizi montani, monitori de schi, specialiști în categoria de alpinism montan, cățărare ori sporturi de iarnă, pregătire pentru speologi, scafandri, sau câini de căutare;
Organizarea de activități ecologice și de protecție a mediului;
Protejarea mediului înconjurător, inclusiv prin patrulare în zonele administrate de asociație, ori prin informarea autorităților competente în caz de poluare a mediului înconjurător sub orice formă și/sau de tăieri ilegale sau braconaj în aria unde asociația își desfășoară activitatea;
Organizarea unor activități de reabilitare a traseelor montane;
Realizarea unor noi trasee și marcaje în zonele de interes turistic încă neexploatate, precum și a unor noi trasee de cățărare, drumeție, alergare montană, via ferrata, speoturistice, canyoning și alte trasee asemănătoare, construirea pereților și/sau amenajarea spațiilor de pregătire pentru aceste sporturi, întreținerea și dezvoltarea acestora;
Amenajarea traseelor turistice cu locuri de popas, puncte de colectare a deșeurilor, stâlpi de marcaj, indicatoare turistice, panouri de informare;
Organizarea de prezentări, proiecții, conferințe, cursuri/seminarii, dezbateri cu caracter montan, ecologic sau de prim ajutor, susținute de membrii asociației sau de persoane calificate, și acordarea de premii;
Crearea unei baze de informații proprii, editarea de materiale informative cu privire la activitatea Asociației, punerea acestora la dispoziția publicului;
Preluarea, reabilitarea și exploatarea în scopuri turistice și sportive a unor cabane, refugii, administrarea pârtiilor de schi, precum și construirea de noi cabane/refugii turistice sau pârtii de schi în zonele de interes turistic;
Preluarea în custodie și administrarea unor zone protejate, zone turistice, rezervații, parcuri naționale sau naturale, identificarea unor noi zone care vor fi propuse spre protejare;
Constituirea unei baze materiale care să facă posibilă realizarea prezentelor obiective, precum și dezvoltarea și modernizarea acesteia;
Promovarea și practicarea ramurilor sportive de alergare montană, ciclism montan, alpinism și escaladă, speologie sportivă, via ferrata, sporturi nautice, precum scufundare subacvatică, sporturi aero sau alte sporturi extreme, precum și a ramurilor sportive de atletism, baschet, fotbal, handbal, motociclism, și pentatlon modern, pescuit sportiv, polo, schi-biatlon, triatlon sub toate formele sale, sporturi pentru persoane cu nevoi speciale, sporturi pentru toți;
Promovarea și reprezentarea drepturilor și intereselor asociației în relația cu alte asociații și fundații sau alte organizații private, în relația cu structurile sociale și politice legal constituite, precum și în relația cu alte instituții ale puterii de stat;
Colaborarea cu persoane fizice sau juridice, acționând în domeniile de interes comun;
Organizarea de acțiuni în vederea colectării de fonduri bănești și materiale necesare realizării activităților asociației;
Atragerea și utilizarea în condițiile legii de resurse financiare sub formă de donații, subvenții, sponsorizări, taxe, cotizații;
Colaborarea cu instituții din țară și din străinătate care pot contribui financiar sau material la susținerea programelor proprii ale asociației;
Desfășurarea oricăror alte activități potrivit scopului și obiectivelor Asociației.